Caravana Coca-Cola prin orase

Am vazut asta-seara caravana Coca-Cola … deci super… trei camioane cu beculete (ca in reclama) …surpriza : Mos Craciun era in primul si erau insotite de melodia “Sarbatorile vin… sarbatorile vin” … m-am simtit pentru cateva secunde in reclama . Cred ca era o actiune umanitara pentru ca in celelalte camioane ( desigur in fata) erau copii . Super !

The next generation

Romania a castigat inca un om in randul street magic-ului . Ii puteti vizita blogul aici

Eliza a postat pe Jurnal De Strada un nou articol … intrati si cititi-l

(…) “Vezi, te-am adus in Bucuresti” zice respectiva, evident plictisita. “Asta e tren?”- copilul. “E un tren care merge asa ca rama pe sub pamant” (…)

Lansare Jurnal de Strada

Tocmai am lansat, eu impreuna cu Eliza un blog numit Jurnal de Strada … care va cuprinde inscrierile de pana acum din blogul meu ( ce au tag-ul jurnaldestrada) si idei de-ale ei ( si cine stie pe cine mai adunam) .

“Nu stiu de unde vine atitudinea asta coplesitoare de depresie si frustrare ce caracterizeaza fetele monotone pe care zilnic le vedem pe strada (…) ” (Jurnalul IV)

Jurnal de Strada III : O dimineata nu tocmai furtunoasa

M-am trezit singur in imensitatea noptii , stelele erau parasite de vlaga , un zumzet ciudat venea de la neonul stricat de pe strada . Oare il obosisera fluturii azi noapte ?

Patul este cald , moale , frumos si de aceea mi se pare atat de meschin dimineata cand vrei sa te trezesti el te cheama inapoi … Dar te dai jos din el incet , rostogolindu-te pe asternutul facut mototol sub tine .

Aceeasi poveste cu iesitul afara , insa se pare ca azi dimineata era ceva mai cald , da sigur era mai cald caci si acum este soare . Ori eram prea concentrat asupra durerii gatului meu . Ce-i drept … niciun farmec afara … oamenii mai rari astazi , desi nu inteleg cum intr-o zi pot fii mai putini decat in alta (nu vorbesc de week-end) … nu de alta… dar la cat de monotona e lumea am avut impresia ca o sa regasesc aceleasi chipuri .

Chiar azi de dimineata am vrut sa ma concentrez mai mult pe “relatia” ambientala ce s-a desavarsit intre mine si natura matinala a orasului , asa ca am lasat player-ul deoparte , si am studiat activitatea oamenilor … iarasi gesturi bruste , lipsite de vrun sentiment aparte ,manifestari robotice , cautari cu priviri in privirea celorlalti … daaaaa … asta ma obsedeaza , lumea se uita la tine dimineata de parca nu ai avea voie sa mergi pe strada la ora aia … sau defapt lumea si-a format deja o comunitate a “orasului matinal” …un fel de organizatie secreta , orasul diminetii este cu totul altul …are alte reguli … este mai morocanos … mai dubios …mai abscons .

Cam cu 200 de m pana sa ajung la serviciu m-a apucat iar melancolia generala … am pus castile in urechi si mi-am umplut sufletulcu vechea Nelly Furtado … I`m like a bird , I only fly away , I don`t know where my soul is , I don`t know where my home is …

Desi devenita comerciala … mi-a placut… si imi place melodia … e simpatica . Adica se canta despre “tristetea fericita” de care am vorbit eu pana acum …esti ca o pasare .. singura (motiv aparent de tristete) insa esti fericit caci poti atinge culmi neimaginate … egoismul acesta natural este cel mai bine impartasit tie… E ca si cum tu ai ascunde ceva de tine , desi stii acest lucru … La fel cu tristetea … incerci sa o ascunzi …dar nici fericit nu esti … eu nu o ascund de nimeni …poate ca o sa fiu considerat un depresiv … dar simt o apasar ciudata asupra intentiilor mele … si un impuls catre a face lucruri pe care nu le-am mai facut … adica sa ma simt bine … sa nu mai fiu trist … un blogger trist ? unde ai mai vazut… oricum …eu sunt fericit undeva acolo … insa … iubita mea traieste intr-un cantec (Jolene) , eu am un serviciu la care merg cu mare placere … am prieteni apropiati … ce mai vreau ? BE HAPPY MIRCEA … BE HAPPY !

Jurnal de Strada II : Jolene , Jolene …

Azi de dimineata ma complac cu ideea ca trebuie sa ma trezesc sa merg la serviciu . Trebuie si trebuie ! Nu pot sa intarzii , nu e moral indiferent ca mi-e somn si as mai dormi inca 5 ,10 ,15 ,20 ,100 de minute . Somnolenta asta e amplificata si de frigul de afara : “e friga bai afara , in casa e cald ” . Adica pur si simplu constientizezi ca afara sunt – 100 de grade … si indata ce vei iesi te va izbi un frig din acela brutal ce te va face un frustrat pe tot parcursul zilei . E bine sa stai la 4 , adica … e mai bine pentru cei care se scoala de dimineata si pleaca la serviciu … pentru ca pe scara blocului te obisnuiesti treptat treptat cu frigul , astfel incat impactul sa fie considerabil mai mic . Oricum trebuie sa ai in minte faptul ca la serviciu (acum depinde si de caz) este mai cald decat afara . Dar gandeste-te inainte la acest fapt caci pe strada , in imensitatea spulberatoare a frigului , cu greu mai poti dezmorti un gand .

Si mergi , mergi … drumul ti se pare ciudat de lung , asfaltul parca te retine , parca se topeste … dar totul se rezolva cu o melodie buna in player … uite ca am ajuns si la asta .

Da fratilor … dimineata ma incalzesc pe strada cu o anume melodie , Jolene cantata de Dolly Parton .

Asta e melodia care ma alina … se potriveste perfect cu desertul urban matinal spatial si banal … atat de perfect incat ma simt rupt dintr-o scena de film … si tristetea ma cuprinde asa de adanc incat … nu imi doresc sa se termine melodie … pentru ca e o tristete placuta … in contrast cu tristetea pustiului abject al orasului .

Jolene e femeia trista , din cate am observat , femeia care nu isi gaseste fericirea intr-un barbat …ei bine asta ma surprinde… ca desi Jolene e usuratica , are tristetea ei marcanta … superioara unei tristeti despresive . Cu asta ma aseman eu cu Jolene … desi nu sunt usuratic ca ea … insa sunt amagit de monumentala inexpresivitate a iubirii moderne … sunt trist ca sunt singur , dar repet … tristetea mea nu ma face sa ma simt intr-un fel mai rau decat un om fericit .

Jurnal de Strada I : O zi mohorata

E ciudat afara … dimineata era mai cald decat acum , la ora 9 . Dimineata ( pe la ora 6 ) fetele oamenilor erau mai expresive decat acum . Cel putin toata lumea e mohorata , niciun zambet , niciun gest in plus fata de monotonul mers pe asfaltul crapat … aceleasi locuri batute de parca aceiasi stropi de ploaie … mi-am acoperit fata cu un fular imens ca sa nu-mi fie descoperita tristetea . Fata mea e trista insa eu mai putin , eu sunt mai ganditor decat asfaltul insusi , cel care aseara s-a uitat la stele … si ce stele frumoase … si ce luna ascunsa … singura care sparge tristetea si monotonia cerului .

Oamenii sunt ceva mai crispati decat ieri … se uita ganditori in golul din fata ochilor , si vad albastrul cenusiu al strazii ce coboara , ba urca … ba se aseaza … bocancii iti devin mai grei decat pamantul … care abia se zareste de fumul inecacios de tigare al omului ce isi trage corpul dupa el pe strada , pe care din intamplare trec si eu …

Nu inteleg cum ochii mei imi tradeaza intentia de a fi trist , o intentie ce pare un impuls venit din ambientul acesta de non-culori si forme dezorganizate , zumzete ratacite prin aurora de copaci dezfrunziti … e dens aerul irespirabil … e rece .

Incepe sa picure incet , parca fulgii se dezgheata la streasina cerului … Este frumos ca e alb , si curat si sunt sigur ca oricarui producator de detrgent ii este ciuda pe acest alb imaculat .

Albul de poveste , pe acoperisurile blocurilor de observa cel mai bine . Padurea din oras capata noi forme mai apasate de zapada . Geamurile sunt usor aburite … doar iarna face amor cu natura … inca o data .